„Am evoluat de parcă jucăm de trei-patru ani împreună, când noi nu am disputat niciun meci amical în această formulă”, a fost primul comentariu al lui Lucian Ciba după confruntarea pierdută la limită de noua formație a Crișului Chișineu-Criș în fieful candidatei la promovare, Olimpia Satu Mare, din seria a IV-a a Ligii a III-a. Confruntarea a fost decisă la mijlocul reprizei secunde, după un corner, un sătmărean marcând cu capul din mijlocul careului. „Din păcate, a fost o greșeală de marcaj, dar nu vreau să-mi acuz elevii, mai ales după prestația de astăzi”, a mai spus tehnicianul „alb-albaștrilor”.
Dar, pe lângă faptul că apreciază atitudinea și determinarea din jocul formației sale, Ciba nu a putut să nu condamne arbitrajul.

Recomandările redacției