Copiii de la Grădiniţa cu program prelungit Lipova s-au pregătit intens pentru Ziua Tuturor Mămicilor: cu multă creativitate, fantezie şi culoare. Au organizat expoziţie de mărţişoare, de picturi, desene, colaje, în care au pus multă, multă dragoste; au învăţat cântece, poezii despre mamă, spuse în programe artistice. Au confecţionat felicitări şi au povestit despre cât de greu este să fii mamă, sacrificiul, poveţele unei mame. Profesoara Valentina Cleuţa şi-a luat dificila sarcină de a compune o scrisoare din chiar cuvintele lor pe care o reproducem.
„Mamă, ziua de 8 Martie pot să-ţi spun încă odată ce însemni tu pentru mine şi cât de mult te iubesc. Vreau să-ţi mulţumesc pentru că ai grijă de mine, pentru că mă iubeşti, pentru că mă încurajezi când nu-mi merge prea bine. Îţi mulţumesc pentru ceea ce-am învăţat de la tine: cum să iubesc, să fiu bun şi drept, cum să dăruiesc necondiţio­nat, cum să am încredere în mine, cum să-i respect pe cei de lângă mine, cum să fiu tolerant.
Pentru mine, tu eşti Universul, tu eşti cea mai frumoasă fiinţă, eşti căldura Soarelui, eşti gingaşul ghiocel, eşti izvorul limpede şi cristalin, eşti harnica albinuţă ce munceşte cu drag pentru toată casa”.

Recomandările redacției