hateganArbitrul Ovidiu Haţegan va conduce la centru partida Girondins Bordeaux – Benfica Lisabona, din manşa secundă a optimilor de finală ale Ligii Europa, care va avea loc, joi, de la ora 22.05. Haţegan va fi ajutat de asistenţii Octavian Şovre şi Sebastian Gheorghe, de asistenţii suplimentari Sebastian Colţescu şi Istvan Kovacs, în timp ce arbitru de rezervă a fost desemnat Adrian Ghinguleac.
Va fi meciul cu numărul opt pentru arbitrul arădean în acest sezon al cupelor Europene. Haţegan a condus două partide în Liga Campionilor (FC Copenhaga – FC Bruges 0-0, în turul III preliminar, şi Bayern Munchen – Lille 6-1, în grupe) şi cinci în Europa League (Şahtior Soligorsk – Ried 1-1, în turul II preliminar, ŢSKA Moscova – AIK Solna 0-2, în play-off, Tottenham – Lazio 0-0, AIK Solna – Napoli 1-2, în grupe, şi Rubin Kazan – Atletico Madrid 0-1 în şaisprezecimile de finală).
Radu Romanescu

Recomandările redacției