calimenteConducerea Partidului Forţa Civică a aprobat, sâmbătă, în şedinţa Consiliului Naţional, înfiinţarea alianţei politice cu PNŢCD, care se va numi „Alianţa pentru Dreptate şi Adevăr” (Alianţa DA).
După adoptarea acestei ho­tărâri, reprezentanţii FC prezenţi la reuniunea Consiliului Naţional s-au reunit cu cei ai PNŢCD, prezenţi la şedinţa Comitetului Naţional de Conducere. La această reuniune a fost semnat protocolul acestei alianţe de către liderii celor două formaţiuni, Mihai Răzvan Ungureanu şi Aurelian Pavelescu.
Deputatul USL Mihăiţă Calimente consideră că actuala aliaţă creată între Forţa Civică şi PNŢCD (aripa Pavelescu) este o copilărie, fără a avea vreo şansă de reuşită. „Alianţa Dreptate şi Adevăr creată în anul 2004 între PD şi PNL era între două partide care aveau structuri, organizaţii în teritoriu, oameni. În schimb actuala ADA este făcută între două nume. De fapt şi mai precis este între numele lui Mihai Răzvan Ungureanu şi ştampila lui Aurelian Pavelescu”, a spus deputatul Mihăiţă Calimente.
În ceea ce priveşte şansele ca actuala Alianţă pentru Dreptate şi Adevăr, cum se numeşte construcţia politică dintre PNŢCD şi Forţa Civică, să facă o figură frumoasă pe scena politică românească, deputatul arădean apreciază că şansele sunt inexistente. „Nu ştiu ce reuşite poate avea această alianţă, pentru că în politică nu întotdeauna unu şi cu unu fac doi. Celor de la Alianţa pentru Dreptate şi Adevăr s-ar putea să le dea, întreaga socoteală, cu minus în faţă”, mai comentează Mihăiţă Calimente.
Nici democrat-liberalii nu văd cu ochi buni noua construcţie. Senatorul Constantin Igaş spune că o coagulare a forţelor de dreapta nu poate fi făcută decât în jurul PD-L. „Alianţa DA creată de PD şi PNL a fost una bună, care a dus un câştig pentru cele două partide la alegerile din 2004. Dincolo de ceea ce credem noi, e important dacă alegătorii care au votat în 2004 Alianţa DA vor vota la alegerile următoare noua alianţă, în condiţiile în care este vorba despre alţi oameni. Indiferent de ceea ce vor face aceste partide, cred că o coagulare a forţelor de dreapta nu se poate face astăzi decât în jurul PD-L”, a spus senatorul Constantin Igaş.

Recomandările redacției