somn_odihnaSindromul de Apnee în Somn Obstructiv (SASO) este o boală destul de răspândită la noi – se estimează că peste 800.000 de conaţionali au această afecţiune.

Mai exact, boala se defineşte prin existenţa a cel puţin cinci pauze de respiraţie, de minimum 10 secunde, în timpul unei ore de somn. Trezirile care urmează acestor pauze îi salvează pe bolnavi de la moartea în somn. Boala e mai frecventă la bărbaţii de peste 40 de ani şi la persoanele obeze şi e favorizată de consumul de alcool. Tratamentul şi diagnosticarea SASO nu sunt însă decontate de către CAS, astfel că pacienţii nu se tratează din cauza costurilor.

Sforăitul persistent şi zgomotos este un simptom la marea majoritate a celor care suferă de SASO, potrivit mediafax. Alte simptome sunt senzaţia de sufocare sau gâfâială, mersul frecvent la toaletă în timpul somnului, adormirea în timpul unor activităţi de rutină, capacitatea redusă de concentrare, iritabilitatea şi somnolenţa în timpul zilei.

SASO poate duce astfel la situaţii periculoase, precum accidentele rutiere, în proporţie deloc neglijabilă cauzate de adormirea şoferului la volan.

SURSA:  Libertatea.ro

Recomandările redacției