copil_chibriteCuriozitatea şi cheful de joacă pot fi capcane periculoase pentru un copil mic. Dovadă stă şi tragedia petrecută, recent, în localitatea Valul lui Traian, unde o fetiţă a murit strivită de şifonierul în care voia să se ascundă. Casa ta e foarte sigură?

  • Detergenţii şi medicamentele. Se păstrează în dulăpioare încuiate sau amplasate atât de sus, încât copilul să nu poată ajunge la ele.
  • Mobilierul. Mergând de-a buşilea sau alergând (când a mai crescut), copilul cade destul de des: dacă se loveşte de o mobilă cu muchii ascuţite, se poate răni serios, iar dacă trage de uşa ori de sertarul unei mobile instabile, se poate produce o tragedie! Ca să anihilezi pericolele, “lipeşte” laturile cu muchii ascuţite de perete sau de alte mobile, ori montează apărătoare de colţuri. Ai grijă ca şifonierul să aibă lăţimea de minimum 50 cm (greutatea îi dă stabilitate) sau să fie fixat în perete (cu şuruburi ori console). Cum eviţi ca micuţul să tragă de uşi ori de sertare? Folosind piese de mobilier cu uşi culisante pe şine, prinse în tavan şi în podea; la fel de sigure sunt uşile şi sertarele care au dispozitive de blocare. Şi încă ceva: renunţă la oglinzile montate pe uşi!
  • Cablurile montate în casă trebuie fixate la nivelul tavanului sau pe lângă rama uşilor; dacă “traversează” podeaua, există riscul serios ca bebe să se împiedice în ele; pe de altă parte, cablurile nefolosite trebuie depozitate într- un loc sigur, unde copilul nu are acces (lucru valabil pentru orice obiect ce se poate înfăşura, strânge, răsuci – corzi, frânghii etc.).
  • Ferestrele şi balconul. Atâta timp cât copilul e destul de scund ca să nu se poată cocoţa pe pervazul geamului şi să rişte să cadă afară, teoretic nu ar fi în pericol. Dar ai luat în calcul curenţii de aer care pot face să se trântească geamurile? Şi cioburile care ar rezulta? Iar în cazul unui balcon “închis”spre exterior, cu bare, trebuie să verifici dacă cel mic s-ar putea strecura printre două bare.
  • Cutiile cu nasturi sau bijuterii. Atâtea lucruri minuscule, eventual şi strălucitoare, pe care le poate aspira sau înghiţi! La fel de periculoase sunt şi cutiile cu şuruburi, piuliţe etc.
  • Cuţitele, aragazul, gresia alunecoasă intră în categoria pericolelor din bucătărie, completată de alte obiecte cu care se poate înţepa (furculiţe, scobitori, ţepuşe pentru frigărui etc.), dar şi de chibrituri, de flacăra aragazului şi de uşa fierbinte a cuptorului. Soluţiile salvatoare sunt: tacâmuri şi chibrituri “securizate” în sertare la care nu ajunge cel mic; un aragaz (ceva mai scump, ce-i drept) dotat cu un cuptor a cărui uşă nu se încinge şi multă vigilenţă!

Prizele

… trebuie să fie prevăzute cu nişte capace speciale, care acoperă orificiile şi care se blochează. Este cel mai sigur mod de a împiedica un copil mic să bage degetele în priză şi de a evita, astfel, un accident foarte grav.

Sursa:  Libertatea.ro

Recomandările redacției