penitenciarÎn perioada 25 martie – 12 aprilie 2013, angajaţi ai Penitenciarului Arad desfăşoară o campanie de prezentare şi promovare a ofertei de şcolarizare a Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor. Programul campaniei vizează informarea elevilor de la liceele din municipiu şi din judeţ în care se vor distribui pliante de prezentare a şcolilor care formează ofiţeri şi agenţi de penitenciare şi vor fi expuse diverse materiale care să capteze interesul elevilor claselor a XI-a şi a XII-a pentru această ofertă educaţională şi carieră profesională.

Campania promovează înscrierea la examenele pentru locurile destinate Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor la următoarele instituţii de învăţământ universitar şi postliceal: Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza” Bucureşti (informaţii suplimentare pe siteul www.academiadepolitie.ro), Academia Naţională de Informaţii „Mihai Viteazul” Bucureşti (informaţii suplimentare pe siteul www.sri.ro), Institutul Medico-Militar Bucureşti (informaţii suplimentare pe siteul www.univermed-cdgm.ro), Academia Tehnică Militară Bucureşti (informaţii suplimentare pe siteul www.mta.ro),  Academia Forţelor Terestre „Nicolae Bălcescu” Sibiu (informaţii suplimentare pe siteul www.armyacademy.ro), Şcoala Militară de Maiştri Militari și Subofiţeri a Forţelor Terestre „Basarab I” Piteşti  (informaţii suplimentare pe siteul www.ncoacademy.ro), şi Şcoala Naţională de Pregătire a Agenţilor de Penitenciare Tîrgu Ocna (informaţii suplimentare pe siteul www.snpaptgocna.ro).

Înscrierile la instituţiile de învăţământ enumerate se pot face la sediul Penitenciarului Arad, Calea 6 Vînători, FN, personalul biroului resurse umane şi formare profesională fiind abilitat să îndrume şi să sprijine întocmirea dosarelor de înscriere a candidaţilor.

Elementele de interes major pentru tinerii dornici de o carieră în domeniul execuţional penal ar putea fi următoarele: asigurarea unui loc de muncă stabil după absolvire prin repartizarea într-o unitate din sistemul penitenciar; acordarea unei solde lunare pe timpul studiilor; asigurarea în condiţii de gratuitate a cazării, a mesei, a echipării, a cursurilor şi a asistenţei medicale pe timpul şcolarizării; acordarea, după absolvire, a gradului de ofiţer sau de agent de penitenciare; condiţii de salarizare motivante; asigurarea unui climat organizaţional motivant, cu numeroase posibilităţi de dezvoltare a carierei; posibilitatea de a face parte dintr-un segment important al siguranţei, apărării şi ordinii publice; posibilitatea de realizare pe plan profesional.

Pentru o mai bună informare asupra specificul sistemului penitenciar, cei interesaţi pot vizita siteul Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, www.anp-just.ro, precum şi cele ale instituţiilor de învâţământ indicate mai sus.

Informaţii suplimentare detaliate se pot obţine de la Eduard Magold, desemnat ca persoană de contact a Penitenciarului Arad în această direcţie, la numerele de telefon 0257.212.661 şi 0752.090.234, la numărul de fax 0257.280.584, prin contactare pe adresa de e-mail eduard.magold@anp.gov.ro, sau la adresa de internet http://www.facebook.com/Admitere.ANP

Recomandările redacției