icimEchipa arădeană de baschet feminin trece prin momente dificile, din cauze financiare, după ce unul din parteneri n-a mai putut contribui la buget. Galben-albastrele au primit însă o gură de aer din partea Universității de Vest Vasile Goldiș, a cărei contribuție la menținerea în viață a multiplei campioane a devenit esențială. Instituția de învățământ a achitat în avans ratele lunare, astfel că o parte din restan­țele către jucătoare au fost achitate. În schimb, Comitetul Director al grupării arădene a făcut un gest prin care dorește să răspundă pe măsura gestului.
„În semn de apreciere, recunoaştem dreptul Universităţii de a folosi performanţele obţinute aşa cum crede UVVG de cuviinţă. În semn de gratitudine suntem bucuroşi ca Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport, facultate de categoria A, Departamentul de Educaţie Fizică şi Sport sau Catedra de Educaţie Fizică şi Sport, să adopte patrimonial performanţele obţinute şi să folosească oficial performanţele obţinute de clubul nostru după cum urmează: în sezonul 2009 – 2010 echipa noastră obţine locul II şi devine vicecampioană în Divizia A feminin şi se califică în Cupele Europene în şaisprezecimile Euro-Cup Women; sezonul 2010-2011, un sezon istoric când echipa noastră „UVVG” I.C.I.M Arad obţine cea mai mare performanţă, campioană naţională Divizia A feminin, Campioană a Ligii Europei Centrale şi câştigătoarea Cupei României ceea ce este pentru prima oară în istoria baschetului feminin românesc; în sezonul 2011-2012 am obţinut medalie de bronz în Campionatul Naţional, locul II şi vicecampioană în Liga Europei Centrale şi locul III la Cupa României. În acest sezon, câştigând din nou Liga Europei Centrale, această echipă a avut performanţe remarcabile. Aceste performanţe pot fi folosite de fiecare dată la evaluările la care este supusă facultatea pe toată perioada colaborării noastre”, a comunicat conducerea Univ Goldiş ICIM.

Recomandările redacției