leoVicepreşedintele PC Arad Leontin Aslău a prezentat, într-o conferinţă de presă, o faţă mai puţin idilică a municipiului Arad decât cea prezentată de administraţia locală, inclusiv în reclamele TV realizate din fonduri europene. Astfel, Leontin Aslău a reclamat faptul că, în secolul XXI, municipiul Arad are încă destule străzi de pământ, care nu reprezintă însă o prioritate pentru administraţie, preocupată de mobilier stradal şi fântâni arteziene. Conservatorul a menţionat, între altele, străzile Salviei, Putnei, Barbu Lăutaru, Badea Cârţan, Hunedoarei şi Trandafirului. „Spun acest lucru în contextul în care administraţia cheltuie banii noştri pentru lucruri mult mai puţin importante, iar zilele acestea organizează licitaţie pentru achiziţio­- narea de diverse obiecte pentru Parcul Copiilor. Nu spun că nu este nevoie şi de parcuri şi locuri de joacă pentru copii, dar să mergi cu maşina prin noroaie, la 900 de metri de Primărie, pe străzile unui municipiu care aspiră la titlul de Capitală Culturală Europeană mi se pare strigător la cer”, a declarat Leontin Aslău.
Acesta a mai povestit cum a parcurs, la volanul maşinii sale, aproape opt kilometri pe străzi de pământ, pornind de la Biserica Sârbească.

  • aradean spune:

    Intr-adevar, strazile cuprinse intre Str. Preparandiei, Kogalniceanu si raul Mures au fost total neglijate de toate administratiile, indiferent de culoarea lor politica. Reabilitarea „centrului istoric” a fost un prim pas (laudabil obligatoriu prin contract, fiind realizat cu fonduri europene), dar mai sunt necesare actiuni de amploare. Strazi de pamant, fara canalizare, fara iluminat public etc. nu sunt, din pacate, o raritate in Arad. Cat despre „Capitala culturala europeana” – poate in secolul XXII, deoarece cladirile, strazile (inclusiv cele foste asfaltate) sunt foarte departe de ceea ce ar trebui sa fie. Apropo – stie cineva ca exista undeva un „Master plan” pentru reabilitarile de toate categoriile, ce trebuie facute in Arad ?

Comentariile sunt închise.

Recomandările redacției