moniSite-ul oficial al Federaţiei Române de Baschet anunţă că s-a terminat centralizarea voturilor pentru stabilirea celor două selecţionate, Nord şi Sud, care se vor înfrunta pe 3 aprilie, în Sala Sporturilor din Alba Iulia, în cadrul tradiţionalului eveniment All Star Game feminin. Astfel, în urma voturilor publicului (1.336 voturi înregistrate), reprezentanţilor mass-media (10 voturi de la instituţii de presă) şi a departamentului tehnic al Federaţiei, a rezultat componenţa celor două echipe care vor face spectacol în Cetatea Unirii. Ponderea votului final a fost anunţată încă de la deschiderea votului ca fiind: 30% votul publicului, 30% votul mass-media şi 40% votul tehnic FRB. Păstrând tradiţia, FRB a anunţat că în componenţa celor două selecţionate se vor afla minim câte un reprezentant de la fiecare echipă din Liga Naţională, echipele Nord şi Sud fiind formate din câte 14 sportivi şi 2 antrenori;
Universitatea Goldiş ICIM are cinci reprezentante în selecţionata Nord: Brosovszky, La Plante, Givens, Bartee şi Cutaş, primele două urmând să facă parte şi din primul “5”, în timp ce ultima ar putea absenta din cauza perioadei de recuperare pe care o traversează în urma operaţiei la genunchi.
Selecţionata NORD
1. Annemarie PĂRĂU (CSM SATU MARE) * 2. Tiffany BROWN (BCM DANZIO TIMIȘOARA) 3. Ramona Eniko TARȚA (CSU ALBA IULIA) 4. Monika BROSOVSZKY (Univ.Goldiş ICIM ARAD)* 5. Chrissy GIVENS (Univ.Goldiş ICIM ARAD) 6. Flavia FERENCZI (UNIVERSITATEA CLUJ-NAPOCA) 7. Ekaterina ABRAMZON (CSU ALBA IULIA)* 8. Alexandra Gabriela VLAICU (CSM U ORADEA) 9. Carla Donette BARTEE (Univ.Goldiş ICIM ARAD) 10. Amanda Clara THOMPSON (CSU ALBA IULIA)* 11. Cristiana CUTAȘ (Univ.Goldiş ICIM ARAD) 12. Shanika FREEMAN (CSM SATU MARE) 13. Kari Richel LAPLANTE (BC UVG ICIM ARAD)* 14. Kemile Lashawn JOHNSON (NOVA VITA TG. MURES)
Antrenori selecţionata Nord – Dan FLEȘERIU (CSM Satu Mare) şi Miroslav POPOV (CSU Alba Iulia)
Selecţionata SUD
1. Matee AJAVON (CSM TÂRGOVIȘTE)* 2. Florina DIACONU (RAPID) 3. Gabriela CURSARU (OLIMPIA BRAȘOV) 4. Milica IVANOVIC (ACS SEPSI SIC SF. GHEORGHE)* 5. Ancuta STOENESCU (CSM TÂRGOVIȘTE) 6. Jasmine BAILEY (ACS SEPSI SIC SF. GHEORGHE) 7. Gabriela MĂRGINEAN (CSM TÂRGOVIȘTE)* 8. Claudia POP (CSM TÂRGOVIŞTE) 9. Ashley ARLEN (CSBT ALEXANDRIA)* 10. Jilian ROBBINS (CSM TÂRGOVIŞTE) 11. Emina DEMIROVIC (CSM BUCURESTI SPORTUL STUDENTESC) 12. Mekia VALENTINE (ACS SEPSI SIC SF. GHEORGHE)* 13. Larisa TOMA (SCM U CRAIOVA) 14. Ksenia TIKHONENCKO (CSM TÂRGOVIŞTE)
Antrenori selecţionata SUD – Florin NINI (CSM Targoviste) şi Deri CSABA (ACS Sepsi SIC Sf. Gheorghe).
* În formula de start
Din partea publicului, sportivele care au adunat cele mai multe voturi în selecţionata Nord au fost Tiffany Brown ( BCM Danzio Timisoara – 271 de voturi) şi Annemarie Părău (CSM Satu Mare – 269 voturi), iar din selecţionata Sud au fost Matee Ajavon (CSM Târgovişte – 322 voturi) şi Jasmine Bailey (ACS Sepsi SIC Sf. Gheorghe – 335 voturi). Preferatele mass-media din selecţionata Nord au fost Annemarie Părău (CSM Satu Mare) şi Chrissy Givens (Univ.Goldiş ICIM Arad), cu câte şase voturi, iar din selecţionata Sud au fost Gabriela Mărginean şi Jillian Robbins (ambele de la CSM Târgovişte), cu câte opt voturi.

Recomandările redacției