accidentUn bărbat din Deva, aflat la volanul unui autoturism Dacia pe D.N. 79/A, în judeţul Arad, a derapat şi a intrat într-un autoturism Opel care circula din direcţia opusă. Şoferul Opelului conducea regulamentar. În urma impactului, acesta a fost rănit grav şi transportat de urgenţă la spital. „Din primele cer­cetări efectuate la faţa locului s-a stabilit că în timp ce Cristian N., în vârstă de 39 ani, din Deva, condu­cea un autoturism marca Dacia Logan pe D.N. 79/A, pe direcţia Vârfurile – Avram Iancu, într-o curbă periculoasă la dreapta, semnalizată cu indicatoare rutiere, a pierdut contro­lul volanului şi a pătruns pe sensul opus, unde a intrat în coliziune cu un autoturism marca Opel Corsa condus regulamentar de către Constantin D., de 60 ani, din Timişoara”, informează Inspectoratului Judeţean de Poliţie Arad.
Poliţiştii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate împrejurările în care s-a produs evenimentul rutier şi cauzele care l-au provocat.
(C.G.)

Recomandările redacției