copilDan Cuedan și ai săi elevi de la Șoimii Pâncota pun punct perioadei de două săptămâni fără meci oficial printr-o revenire în forță, pe terenul Olimpiei Satu Mare. Pentru echipa lui Tiberiu Csik meciul are caracter aproape decisiv, păstrarea șanselor de ajungere a Hunedoarei fiind condiționate de victorie. În tur, arădenii s-au impus cu 1-0.
Pâncota a făcut o repetiție în compania celor de la Avântul Târnova. A fost 3-0 în favoarea divizionarei C, cu Dumitru Copil autor al unei duble și Ciprian Rus în rolul de marcator al celui de-al treilea gol.
„Am încercat să păstrăm anumite coordonate, chiar dacă n-am putut decât pe alături. Sunt nemulțumit de doi-trei jucători, am avut discuții cu ei, le-am spus că mă bazez pe ei la Satu Mare. Am avut o perioadă grea, nivelul de concentrare a fost scăzut fără meci oficial. E greu să remotivezi echipa în condițiile astea după două etape bune, plus că starea vremii nu ne-a lăsat să ne desfășurăm programul cum am fi vrut. Am pierdut meciul cu Luceafărul Oradea din cauza terenului impracticabil”, a analizat Cuedan, care, contra Târnovei, a folosit formula Bodea (60 Irimia) – Vițu (60 Morar), Lengyel, Românu, Filaret (75 Bulzan) – Uibariu (30 C. Rus), Pavel (46 Mitu), Bulzan (30 Copil), Nistor, Huțanu (46 Leucuța) – Burian (46 Mihai).
Remus Lung are entorsă la gleznă și a lipsit, la fel ca și Cheșa, accidentat la genunchi. Suciu a reluat ieri antrenamentele cu alergări, sperându-se în recuperarea lui până sâmbătă, iar Filimon a absentat nemotivat.

Recomandările redacției