ineuLiderul Ligii a IV-a se simte bine după primele meciuri oficiale din 2013: băieții lui Adrian Abrudean au marcat 14 goluri în cele 3 confruntări bifate până acum! A fost 1-0 la Arad cu UTA II, 6-1 acasă cu Speranța Turnu și 7-0 în fieful Victoriei Zăbrani.
„Avem goluri multe, acest lucru se datorează și faptului că în iarnă i-am adus pe Nădăban, George Petcuț și Ciprian Berar, toți trei fotbaliști cu profil ofensiv, se vede și pe teren. La Zăbrani, în ultima etapă, am marcat repede, iar apoi diferența a fost clară în favoarea noastră”, a remarcat Adrian Abrudean.
Alb-albaștrii și-au mărit, în urmă cu două săptămâni, avansul față de Unirea Sântana, a doua clasată remizând acasă cu Păulișul. Cealaltă principală urmăritoare a Ineului, Gloria, are și ea un eșec în retur, 0-1 acasă cu Progresul Pecica. Dar „Știli” și-a atenționat oamenii că nu e cazul să se lase „adormiți” de cele 5 puncte care-i despart de restul: „Tot timpul am spus – și voi acorda o atenție mare acestui aspect – că trebuie să gestionăm cât mai bine etapele rămase. Principalul obiectiv e să țin echipa cât mai concentrată și, cu ajutorul jucătorilor, am reușit să mergem pe linia dorită. După părerea mea, Sântana și Gloria vor încerca să țină cît mai aproape, vin și meciurile directe, rămând două echipe periculoase. Sperăm să avem aceeași concentrare, indiferent de adversar. Dacă totul decurge normal, ne așteaptă un joc foarte greu în vară, barajul de promovare”.
CS Ineu se pregătește pentru duel acasă cu Banatul Sânicolau Mic, singura echipă care a învins-o în tur. A fost 1-0 atunci pentru alb-violeți, așa că zărăndanii au și o mică revanșă de luat: „Vom pregăti cu mare atenție jocul. Banatul e o echipă foarte bine organizată, dar bineînțeles că toate cele 3 puncte vor trebui să rămână la Ineu”, a conchis antrenorul alb-albaștrilor.

Recomandările redacției