cris„Europenii” de la Chișineu-Criș sunt astăzi față în față cu una din echipele grele din seria a V-a, care, până să facă egal la Sebiș acum două săptămâni, mai păstra un gând ascuns de promovare. CS Oșorhei e adversara băieților pregătiți de Lucian Ciba și Sorin Cigan, într-un meci care se anunță îngreunat serios de starea terenului. Ploile au deteriorat mult suprafața de joc de la Chișineu-Criș, dar arădenii speră să-și treacă în cont o nouă victorie. „Va fi un meci foarte greu, am destule informaţii despre ei, având avantajul că numai cu două etape înaintea noastră joacă Sebişul cu adversarul nostru. Am strâns cât de multe informaţii am putut despre ei, ştim că formează o trupă puternică, dar dacă ne vom face jocul nostru vom reuşi să ne impunem”, a zis Ciba. „Îmi doresc o nouă victorie cu Oşorheiul, pentru a menţine această formă bună”, l-a completat Cigan.
Cei doi antrenori speră ca echipa să poată depăși principala problemă cu care s-a confruntat până acum, începutul moale de joc.
„Am discutat cu jucătorii, mă interesează mult şi părerea lor, să vedem ce e de făcut să scăpăm de această frică, de aceşti nervi pe care îi avem în primele 20 – 25 de minute ale partidelor. Le-am spus că dacă vom aborda toate partidele cu atitudinea pe care o avem în repriza a doua, atunci oricărui adversar îi va fi greu cu noi”, a mărturisit Ciba.

Recomandările redacției