stanaiaLa cei 22 de ani pe care tocmai i-a împlinit, Raul Stănaia ar putea fi încadrat în rândul fotbaliștilor cu ceva experiență de la CS Vladimirescu. Fotbalistul cu profil ofensiv a venit la divizionara C vara trecută de la Voința Mailat, iar înainte a fost component al lui Atletico și al Gloriei Arad, pentru care a debutat în eșalonul al treilea pe când antrenor la galben-albaștri era Mihai Petcuț.
„Ne bucurăm că n-am luat gol de trei etape, muncim mult, iar unitatea noastră face diferența. Dacă legăm două-trei victorii, după părerea mea nu mai avem probleme cu retrogradarea. Iar eu cred în noi”, mărturisește fotbalistul care poate evolua atât în linia mediană cât și în cea ofensivă.
Urmează, pentru Vladimirescu, o săptămână în al cărei sfârșit nu va fi meci oficial. Apoi însă vin trei întâlniri la capătul cărora se va putea afirma cât de serioase sunt șansele de menținere în Liga a III-a. Mai întâi, la Vladimirescu sosește Rovinariul, apoi e meci la Apă Craiova, după care e din nou joc pe teren propriu, cu Mătăsari. „Noi vom pregăti foarte bine aceste trei jocuri, sperăm să scoatem rezultate bune. Eu zic că o să reușim!”, transmite Stănaia.
Și tot în cadrul echipei arădene merită remarcată atmosfera devenită tot mai bună, pe fondul reglării mai multor probleme, începând cu cele financiare. „Ne bucurăm că a avut conducerea încredere în noi. La rândul nostru, am demonstrat și noi că avem un pic de valoare”, conchide Raul Stănaia.

Recomandările redacției