handbalCele două echipe arădene de handbal au debutat cu dreptul în euro-regiunea vestică, atât fetele Adrianei Inoan cât şi băieţii pregătiţi de Adrian Dreghici impunându-se în faţa formaţiilor din Deva. Întrecerea pare a fi însă doar una formală şi pregătitoare pentru sezonul viitor, oficialii arădeni având intenţii serioase începând din toamnă, când se doreşte, după foarte mulţi ani, înscrierea ambelor echipe în Liga a doua.
Pentru a-şi îndeplini acest obiectiv, conducerea CSS Avram Iancu speră să aibă parte şi de susţinere financiară de pe plan local. „Ambele echipe se pregătesc în continuare, iar de luna viitoare demarează şi campionatul judeţean, unde sunt înscrise şi fetele. Vom face selecţii şi în judeţ, iar din toamnă dorim să înscriem cele două echipe în liga a doua. Vom discuta şi cu cei din administraţia locală, pentru a ne susţine financiar. Această euro-regiune este mai mult formală, principalul motiv a fost acela că se doreşte o ligă profesionistă, iar atunci trebuie să ai trei nivele”, ne-a declarat directorul CSS Avram Iancu, Pompiliu Moldovan. La masculin sunt înscrise doar echipele din Arad şi Deva, la feminin mai participă în campionat Jimbolia şi Anina, iar câştigătoarele participă la turneul pentru promovarea în liga secundă.

Recomandările redacției