Senatul Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” îi va acorda vineri, 12.04.2013, orele 9,00, în Aula „Ştefan Cicio Pop” (B-dul Revoluţiei 94-96), într-un cadru festiv, înaltul titlu de Doctor Honoris Causa d-lui Prof. Univ. Dr. GYÖRGY BÁRTFAI, eminentă personalitate ştiinţifică, membru al mai multor societăţi profesio­nale internaţionale de obstetrică şi ginecologie.
Prof. Univ. Dr. GYÖRGY BÁRTFAI este director adjunct al Departamentului de Obstetrică – Ginecologie din cadrul Universităţii din Szeged şi Doctor al Aca­demiei Ungare de Ştiinţe.
Încă de la începutul carierei sale ştiinţifice, a fost membru al mai multor societăţi profesionale naţionale şi internaţionale, precum Colegiul American de Obstetrică&Ginecologie (1989-1993), Asociaţia Americană a Ginecologicilor Laparoscopişti (1989-2000), Societatea Americană a Fertilităţii (1989-2000), Societatea Ungară de Istorie Medicală (1992-2000), Societatea Ungară de Obstetrică & Ginecologie Endocrinologică, Consilier Medical de Medicină Legală în domeniul Obstetricii şi Ginecologiei (2000- prezent), Membru al Colegiului de Obstetrică şi Ginecologie (2004-2009).
Deţine funcţii majore în următoarele comitete, consilii şi societăţi: Secretar al Diviziei Sudice a Societăţii Ungare de Obstetrică şi Ginecologie (1991-1998), Membru al Consiliului Societăţii Ungare de Obstetrică & Ginecologie Psihosomatică (1995-2008), Membru al Consiliului Societăţii Ungare de Obstetrică&Ginecologie (1998-2008), iar din 2012 este Preşedintele Comitetului Ştiinţific Internaţional ESC.
Din 2006 este Director al Sucursalei Maghiare a ESC şi din 2008 Şef al grupului de lucru privind „Sănătatea reproductivă” în cadrul Secretariatului Comitetului Regional al Academiei Ungare de Ştiinţe.
Actualmente este şi preşedintele Fundaţiei „Egon şi Ann Diczfaluszy” şi al Fundaţiei Kaali pentru activităţile de cercetare ale studenţilor, al Fundaţiei de Sănătate Reproductivă al Ungariei de Sud 2000 şi vicepreşedinte al Fundaţiei pacienţilor cu boli endocrine.
Biroul de presă al UVVG

Recomandările redacției