banatulAlb-violeții de Arad se pot lăuda că sunt singurii care le-au dat emoții ambelor echipe din fruntea Ligii a IV-a arădene. În tur, Banatul Sânicolau Mic le-a administrat celor de la Ineu unica înfrângere de până acum. Zărăndanii s-au răzbunat crunt acum două etape, când le-au dat arădenilor nu mai puțin de 10 goluri, dar pot să le și mulțumească după duminica trecută: trupa lui Mircea Aslău a cam „rupt” campionatul, după un 2-2 la Sântana, principala urmăritoare a Ineului!
„A fost un meci greu și frumos. Au deschis ei scorul la o greșeală de marcaj, apoi, până la pauză, nu prea au mai avut ocazii. Noi am egalat în minutul 36 prin Oros, iar la începutul reprizei secunde Dolineanu a prins un şut fantastic de la 30 de metri direct în vinclu. A fost un gol splendid! Ne-au egalat, iar de-atunci ne-am apărat in corpore. Pentru noi, e un rezultat excelent, mai ales că moralul era cam scuturat, după ce am încasat 14 goluri în două meciuri. Rămânem echipa imprevizibilă a campionatului, putem bate pe oricine, dar și putem pierde cu oricine”, a povestit Florin Trifoi.
Portarul Banatului s-a bucurat de revenirea lui Mircea Aslău, el îndeplinind și rolul „Asului” în ultimele două runde, pentru că fostul mijlocaș a avut câteva probleme personale de rezolvat.
„Revenirea lui Mircea e cel mai mare câștig al nostru”, a comentat goalkeeper-ul.

Recomandările redacției