Un bărbat a umblat pe străzile Aradului amenințând trecătorii aflați pe strada Cozia cu o macetă.

Această întâmplare a avut loc ziua în amiaza mare, când cetățeanul arădean a decis că poate să amenințe în voie pe toată lumea care a avut ghinionul să treacă pe lângă acesta.

Astfel, acesta a fost amendat luni, 10 iunie 2019, de polițiștii locali cu atribuții de ordine publică.

Pentru fapta sa, T.I.M., în vârstă de 29 de ani, va scoate din buzunar o sumă care, cu siguranță, îl va determina să se gândească bine înainte de a mai comite astfel de gesturi.

1.000 de lei este valoarea amenzii pe care arădeanul va trebui să o plătească pentru nerespectarea prevederilor Legii 61/1991/R, pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice.

Recomandările redacției