Un obicei pe care lumea nu îl înțelege este acela al persoanelor care nu dețin permis de conducere, dar se consideră șoferi. Pe lângă, multe sunt cazurile în care nu se mulțumesc doar cu șofatul ilegal, dar înainte de asta, probabil pentru mai mult curaj, beau o cantitate semnificativă de alcool.

Polițiștii rutieri au depistat, ieri, trei bărbați care au condus sub influența alcoolului.

Trei cazuri de acest fel au avut loc pe șoselele din județ într-un timp foarte scurt. Astfel, polițiștii din Pâncota au depistat, în seara zilei de 5 noiembrie a.c., un bărbat de 40 de ani, din Măderat, în timp ce conducea un autoturism pe o stradă din localitate. Desigur, el conducea nestingherit sub influența băuturilor alcoolice. În urma testării cu aparatul alcooltest a rezultat o alcoolemie de 1,04 mg./l. alcool pur în aerul expirat.

Cu o alcoolemie de 0,77 mg./l. alcool pur în aerul expirat s-a mai prezentat o persoană în fața polițiștilor din Lipova. De această dată este vorba despre un bărbat de 36 de ani, din aceeași localitate, care conducea un autoturism pe o stradă din localitate. În urma verificărilor efectuate s-a stabilit că bărbatul nu deține permis de conducere.

Ultimul caz de pe ziua de marți a fost tot un bărbat, de aceasă dată în vârstă de 42 de ani, din Socodor. El a fost depistat de polițiștii Secției 3 Rurală Chișineu-Criș în timp ce conducea un autoturism pe D.C. 118, pe raza localității Socodor. Bărbatul avea o alcoolemie de 0,76 mg./l. alcool pur în aerul expirat.

În toate cazurile au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei, fiind întocmite dosare penal pentru săvârșirea de infracțiuni rutiere

Recomandările redacției