Un bărbat a vânat, fără a deţine permis de vânătoare, un mistreţ cu ajutorul unei arme confecţionată artizanal. Acum, este trimis în judecată pentru trei infracţiuni, alături de două persoane care l-au ajutat cu transportul vânatului. Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Ineu, prin rechizitoriul din data de 30.05.2016, au dispus, trimiterea în judecată a inculpaţilor: Junc David pentru săvârşirea infracţiunilor de ,,braconaj”, „nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor” şi „uz de armă  fără drept”; Baltag Mihăiţă  şi Ciocotişan Znoviu pentru săvârşirea infracţiunii de ,,transportul vânatului dobândit în condiţiile art. 42 din Legea 407/2006”. „Din probatoriul administrat în cauză a rezultat că, inculpatul Junc David în data de 14.09.2014, fără a avea permis de vânătoare, prin folosirea unei arme letale pe care şi-a confecţionat-o artizanal şi  fără a avea dreptul să o deţină, a vânat un exemplar de porc mistreţ mascul, cauzând astfel un prejudiciu A.V.P. Arad în valoare de 1.000 euro, iar inculpaţii Baltag Mihăiţă şi Ciocotişan Znoviu, în aceeaşi dată, au transportat vânatul dobândit de inculpatul Junc David, prin braconaj”, se arată într-un comunicat al Parchetului de pe lângă Judecătoria Ineu. Dosarul a fost înaintat spre soluţionare Judecătoriei Ineu.

Recomandările redacției