În data de 4 aprilie, un arădean din comuna Șiria a câștigat o sumă consistentă la jocul de noroc, loto 6 din 49. Probabil din prea multă fericire, ori din prea mult, arădeanul a uitat să își revendice suma. Mai există o variantă, una deloc plăcută, ca omul să nici nu știe că a câștigat.

Numerele care i-au adus bani au fost: 44, 46, 29, 6, 1, și 28. Arădeanul a ghicit cinci din totalul de șase numere norocoase și astfel s-a ales cu o sumă de peste 140 de mii de lei, adică aproximativ 30 de mii de euro. Norocosul a cumpărat biletul chiar din Șiria.

Acesta s-a înscris cu un bilet cu trei variante simple, care nu valora mai mult de 15,50 lei. După ce va plăti impozitul de 25% pe câștigul provenit din jocurile de noroc, el va rămâne cu frumoasă suma de 105 mii de lei.

În ultimul an, nici un arădean nu a mai avut parte de un câștig atât de semnificativ din jocurile de noroc, ultimul fiind în iarna lui 2017, când un bărbat a câștigat nu mai puțin de 600 de mii de lei la loto 5 din 49.

Recomandările redacției