Oamenii legii l-au identificat pe șoferul unui autoturism care s-a împlântat în stâlp și au descoperit că el a condus în stare de ebrietate și fără permis. Astfel, polițiștii Secției 6 Rurală Beliu cercetează un tânăr de 25 de ani, din Craiva, care, în seara zilei de sâmbătă, în timp ce conducea un autoturism pe Drumul Comunal 1 a părăsit partea carosabilă, intrând în coliziune cu un stâlp de curent electric.

Impactul s-a soldat exclusiv cu pagube materiale, iar testarea cu aparatul alcooltest a indicat o alcoolemie de 0,49 mg/l alcool pur în aerul expirat. De asemenea, s-a constatat că tânărul nu deține permis de conducere. Pe numele acestuia, a fost întocmit un dosar de cercetare penală pentru infracțiuni rutiere.

Recomandările redacției