Primăria Orașului Pecica a programat și în acest an o curățenie de toamnă, pentru a veni în sprijinul pecicanilor şi locuitorilor din satele aparținătoare.

Acțiunea de colectare a deșeurilor vegetale (frunze, resturi de flori şi din grădină etc.) şi a crengilor (din toaletarea arborilor şi pomilor) a început luni, 22 octombrie, și se va încheia în vineri, 9 noiembrie. Aceasta se va face după următorul program: luni – în zona 100 şi pe strada 2; marți – în zona 200 şi pe strada 1; miercuri – în zonele 300 şi 500; joi – în zona 400 şi pe strada 3; vineri – la Turnu şi la Sederhat.

Primăria roagă toți cetățenii să scoată deșeurile doar în ziua în care vor fi colectate şi să se încadreze în limita de trei săptămâni, cât durează acțiunea. Frunzele vor fi ridicate doar dacă sunt puse în saci sau lădițe şi nu sunt amestecate cu alt tip de deșeuri, iar crengile – dacă sunt legate în snopi, transmit reprezentanții Primăriei Pecica.

Este important de reținut că, după data de 9 noiembrie, toți cei care vor depozita orice fel de deșeuri pe domeniul public vor fi pasibili de amendă, în conformitate cu hotărârea Consiliului Local Pecica.

Recomandările redacției