pisaAsociaţia „Arad Capitală Culturală Europeană” a început, ieri, proiectul „OpenEurope – din Arad în Europa, escală în… ”, elevii Colegiului Naţional „Moise Nicoară” pregă­tind o călătorie „imaginară” în Italia.
Astfel, în faţa Teatrului Clasic „Ioan Slavici” arădenii s-au fotografiat cu Turnul din Pisa, iar la Primăria Municipiului Arad a avut loc o expoziție de fotografie. „Primă ediţie a proiectului ne duce în Italia. Le-am propus elevilor acest proiect, cu provocarea de a concepe şi susţine programul acestui eveniment. Vor fi trei zile animate: începem cu degustare de produse specifice, ne oprim la Pisa, va fi modă, teatru, artă, ştiinţă, muzică… toate acestea într-o călătorie imaginară în Italia. Invităm toţi arădenii doritori să urce în trenul nostru”, a declarat Oana Neamțu.
Astăzi este programată o expoziție de fotografie la Colegiul Național „Moise Nicoară”, iar de la ora 17.00, va avea loc o degustare de produse specifice gastronomiei italiene, în Clădirea Preparandiei.
Mâine, de la ora 18.30, la Librăria Scienta va avea loc o seară de lectură din operele scriitorilor italieni.

Recomandările redacției