După ce în urmă cu câteva zile scriam despre un arădean care a intrat cu forța în locuința concubinei, la scurt timp a sosit și vestea cum că nu și-a putut respecta ordinul de protecție provizoriu care a fost eliberat pe numele acestuia.

,,După despărțire, pare că dorul l-a dus în locul în care cândva își petrecea timpul. Așa a ajuns un arădean să meargă direct la locuința fostei concubine. Desigur, aceasta nu i-a dat voie bărbatului să intre în locuință, dar asta nu l-a ținut la distanță.

Așa, polițiștii Secției 2 Micălaca au emis duminică, la data de 19 ianuarie a.c., un ordin de protecție provizoriu pe numele unui bărbat de 42 de ani, din Arad. Din spusele fostei concubine, acesta a pătruns fără acordul ei în garsoniera sa și, pe lângă asta, de acolo nu a plecat cu mâna goală. Bărbatul i-ar fi sustras un telefon femeii, ca mai apoi să plece din locuință.

În cauză se efectuează cercetări pentru săvârșirea infracțiunilor de violare de domiciliu și furt și, de asemenea, bărbatului îi este interzis să se apropie de victimă la mai puțin de 100 de metri sau să o contacteze sub orice formăˮ, scriam zilele trecute.

Acum, polițiștii au fost din nou chemați să intervină. Așadar, polițiștii Biroului de Ordine Publică îl cercetează pe bărbatul de 42 de ani, din Arad, care, la data 21 ianuarie a.c. ar fi încălcat ordinul de protecție provizoriu emis de polițiști la data de 19 ianuarie a.c.. El s-a apropiat de victimă la o distanță mai mică decât cea prevăzută de ordinul de protecție, așa că femeia a chemat autoritățile ca să o ajute să îl țină la distanță. De asemenea, pentru că nu s-a putut abține, pe numele bărbatului a fost întocmit un dosar de cercetare penală.

Recomandările redacției