Consumul de alcool este un obicei al multor persoane, asta nefiind neapărat o problemă atâta timp cât se face într-un mod cât mai civilizat și nu pune în pericol pe nimei. Nu același lucru îl putem spune despre un bărbat în vârstă de 62 de ani din Dezna care, pe fondul consumului de alcool, în seara zile de 24 august a.c., a condus un autoturism pe raza localității Buhani și a fost la un pas de provocarea unei tragedii.

Conducând, acesta și-a pierdut viteza de reacție din cauza consumului de alcool și, la un moment dat, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, intrând în coliziune frontală cu un cap de pod.

Din fericire, acesta și femeia care se afla în dreapta au scăpat ușor din acest accident, în urma impactului rezultând doar rănirea ușoară a femeii de 67 de ani, din aceeași localitate, care a fost totuși transportată la spital în vederea acordării de îngirjiri medicale.

În urma testării cu aparatul alcooltest a rezultat o alcoolemie de 0,89 mg./l. alcool pur în aerul expirat, conform procedurii fiindu-i recoltate probe biologice în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei. Așadar, pe numele conducătorului auto a fost întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere sub influența alcoolului și vătămare corporală din culpă.

Recomandările redacției