În chiar ultima zi de transferuri, pe 2 septembrie, UTA a operat o schimbare în lot la nivel de juniori. Răzvan Ivan s-a reîntors la Alba Iulia până în vara lui 2020, iar Andrei Rus a fost luat de la Petrolul, via CSM Reșița, echipă pentru care a și jucat câteva minute în acest sezon de Liga a II-a.
Fotbalistul timișorean de 18 ani a și debutat la Chișineu Criș pentru „roș-albi”. „A făcut un joc bun, la fel ca toată echipa. Ținând cont că e primul joc și a venit de curând la echipă a evoluat bine. Mă bucur că a venit cu elan, cu entuziasm , este foarte hotărât să își pună în valoare calitățile și să ajute echipa. De fapt, de aceea nu am ezitat să-l aducem, chiar dacă transferul a fost realizat pe ultima sută de metri. Sper să fie acel jucător la care atunci apelăm să dea randament maxim. Nu ascund faptul că împreună cu stafful meu ne gândim la mai multe variante de echipă pentru meciul cu Mioveni, iar Andrei e și el în unele. Dar mai avem două antrenamente până la meci și analizăm foarte bine totul”, a punctat Laszlo Balint.
Andrei Rus este timișorean, crescut de LPS Banatul și cunoaște foarte bine rivalitatea fotbalistică din vestul țării. „Aproape toți timi­șorenii nu suportă UTA, dar pentru mine este ceva super, pentru că îmi place acest club de mic. Avem suporteri minunați și sper să ajut echipa să își atingă obiectivul. Am aflat că sunt dorit de UTA sâmbătă, iar luni făceam primul meu antrenament la Arad. Și fratele meu (n.a. Răzvan Rus, fotba­list și el, actualmente la Minaur Baia Mare) mi-a zis să nu stau deloc pe gânduri deloc și nici nu am făcut-o. Am venit la un club mare, un club cu tradiție, orice jucător și-ar fi dorit să ajungă aici. Știu că aparțin de Petrolul, dar, dacă aș ajuta echipa să promoveze, mi-aș dori să rămân, sunt mai aproape de casă. Depinde și de cei de la Ploiești. Acum că am ieșit din vârstă la Under 19, îmi propun să ajung la echipa națională de tineret, dar depinde doar de mine. Trebuie să-mi fac treaba bine, să ajung în Liga I cu UTA, altfel e greu să-mi mai reprezint țara. E o concurență bună între juniori la UTA, dar acesta e un lucru bun. Juniorii noștri sunt de calitate, iar asta face diferența la Liga a II-a”, a spus tânărul fundaș dreapta al „roș-albilor”.
Despre meciurile ce urmează a vorbit Diego Lorenzi, mijlocașul brazilian care a început foarte bine sezonul în „alb-roșu”. „Am auzit că am căzut în Cupă cu Dinamo, o echipă de Liga 1, puternică, de tradiție, ca și UTA. Cred că toți jucătorii când sunt mici speră să joace într-o zi împotriva unei echipe tari ca și Dinamo. Va fi o partidă frumoasă, sunt sigur. Dar la acest meci ne vom gândi mai târziu, acum capul ne este doar la meciul de campionat, cu CS Mioveni. Personal, sunt liniștit, muncesc, iar prima mea sarcină ca mijlocaș central este aceea de a organiza echipa. Apoi, dacă am posibilitatea de a da goluri, e cu atâta mai bine”, a spus fotbalistul din Țara Cafelei, care ar putea primi un fotbalist mai experimentat lângă el cu ocazia disputei cu CS Mioveni. „Cum am mai spus și după meciul cu Snagov, Romario Moise e un fotbalist bun, pregătit să-și aducă aportul la această echipă. Mai departe nu știu, vedem ce va decide Mister. Vă juca el, o să joc eu, vom juca ambii, nu știu. Mai avem trei zile și două antrenamente și se mai pot schimba unele lucruri”, a adăugat Lorenzi.
Meciul UTA – CS Mioveni, din cadrul rundei
a VII-a a Ligii a II-a, este programat duminică, 15 septembrie, pe arena „Motorul”, începând cu ora 11,30.

Recomandările redacției