de Arhim. Teofan Mada

Sf. Vasile cel Mare ne aminteşte că pentru a păstra vie în noi iubirea faţă de Dumnezeu şi faţă de oameni este necesară Euharistia, hrana potrivită pentru cei botezaţi, capabilă să alimenteze noile puteri provenite din Botez. În ajunul Pătimirii Sale, în timpul Cinei pascale, Domnul a luat pâinea în mâinile Sale, a binecuvântat-o, a frânt-o şi a dat-o ucenicilor spunând: „Luaţi, mâncaţi, acesta este Trupul Meu”. Apoi, a luat potirul, a mulţumit, l-a dat lor şi au băut toţi din el. Şi a spus: „Acesta este Sângele Meu, al Legii celei noi, care pentru mulţi se varsă.” (Marcu 14,22-24) Toată istoria lui Dumnezeu cu oamenii este rezumată în aceste cuvinte. Nu este rezumat, cuprins şi interpretat doar trecutul, ci este anticipat şi viitorul – venirea Împărăţiei lui Dumnezeu în lume. Ceea ce spune Iisus, nu sunt doar cuvinte. Ceea ce spune Hristos este eveniment, evenimentul central al istoriei lumii şi al vieţii noastre personale. Sunt cuvinte inepuizabile. Este prilej de imensă bucurie să poţi participa la Euharistie, instituită „pentru a păstra neîncetat amintirea Celui care a murit şi a înviat pentru noi.” Iisus, ca semn al prezenţei Sale, a ales pâinea şi vinul. Prin fiecare dintre cele două elemente Se dăruieşte întreg, nu doar o parte din El. Cel înviat din morţi nu este împărţit, este o persoană care, prin semne, se apropie de noi şi se uneşte cu noi. Semnele reprezintă însă, în felul lor, fiecare un aspect particular a tainei Sale şi, prin manifestarea lor specifică, vor să ne vorbească, pentru ca să învăţăm să înţelegem ceva mai mult din taina lui Iisus Hristos. Pâinea apare ca mâncarea celor săraci, de care Domnul a fost în primul rând apropiat. Rugăciunea prin care Biserica, în timpul Liturghiei prezintă această pâine Domnului, o defineşte ca rod al pământului şi al muncii omului: „Ale Tale dintru ale Tale.”  În ea este cuprinsă truda omenească, munca zilnică a celui care cultivă pământul, seamănă şi recoltează şi în cele din urmă pregăteşte pâinea. Totuşi pâinea nu este pur şi simplu şi exclusiv produsul nostru, un lucru făcut de noi, este rod al pământului şi prin urmare şi dar. Deoarece faptul că pământul aduce rod nu este un merit al nostru, numai Creatorul putea să îi dea fertilitatea. Şi acum putem lărgi puţin această rugăciune a Bisericii spunând: pâinea este rod al pământului şi totodată al cerului. Presupune sinergia forţelor pământului şi a darurilor de sus, adică ale soarelui şi ploii. Dar şi apa, de care avem nevoie pentru a pregăti pâinea, nu o putem produce de la noi înşine. Atunci, privind mai îndeaproape, această mică bucată de Agneţ, această pâine a celor săraci, ne apare ca o sinteză a creaţiei. Cerul şi pământul precum şi lucrarea şi mintea omului conlucrează. Sinergia forţelor care face posibil pe sărmana noastră planetă taina vieţii şi existenţa omului ne apare în toată minunata sa măreţie. În felul acesta începem să înţelegem pentru ce Domnul alege această bucată de pâine ca semn al Său. Creaţia cu toate darurile sale aspiră dincolo de sine la un ceva încă şi mai mare. Dincolo de sinteza propriilor forţe, dincolo chiar de sinteza dintre natură şi duh pe care o întrezărim într-un anume fel în bucata de pâine, creaţia este îndreptată spre îndumezeire, spre comuniunea şi unirea cu Creatorul însuşi.
Euharistia, dar măreţ al lui Dumnezeu, asigură în fiecare dintre noi amintirea pecetei baptismale, şi permite trăirea deplină şi fidelă a harului Botezului. De aceea sfântul Vasile recomandă împărtăşirea continuă, chiar zilnică: „A te împărtăşi chiar şi în fiecare zi primind sfântul Trup şi Sânge al lui Hristos este un lucru bun şi folositor, întrucât El însuşi ne spune în mod clar: „Cel ce mănâncă trupul Meu şi bea sângele Meu are viaţa veşnică.” (Ioan 6,54) Cine aşadar se va îndoi că a te împărtăşi continuu din viaţă nu înseamnă a trăi în mod deplin?” Euharistia, într-un cuvânt, ne este necesară pentru a primi în noi adevărata viaţă, viaţa veşnică. Taina cea mai profundă a Pâinii euharistice, Domnul a arătat-o în Duminica Floriilor: „Adevărat, adevărat vă spun vouă că dacă grăuntele de grâu, când cade în pământ, nu va muri, rămâne singur; iar dacă va muri, aduce multă roadă.” (Ioan 12, 24) În pâinea făcută din boabe măcinate se ascunde taina Patimilor Domnului. Făina, grâul măcinat, presupune moartea şi învierea bobului. Prin faptul că este măcinat şi copt el poartă apoi în sine încă o dată aceeaşi taină a Pătimirii. Numai prin moarte vine învierea, vine rodul şi viaţa cea nouă. Prin suferinţa din iubire şi moartea Sa liberă, Hristos a devenit Pâine a vieţii pentru noi toţi, şi prin aceasta nădejde vie şi unică de luat în seamă: Hristos ne însoţeşte în toate suferinţele noastre până la moarte.

Recomandările redacției