A venit austrul peste noi, dar ne-a adus curcubeul (foto, video)

0
339

Un spectacol cu adevărat impresionant a avut loc în această seară la Ştrandul Neptun. Concertul Filarmonicii de Stat a avut de toate: armonii clasice, muzică uşoară, rock, hard-rock, spectatori, scaune goale, cod portocaliu, ploaie, multă apă, din nou spectatori, atmosferă încinsă, iar la final curcubeu.

Concertul, structurat în două părţi, a început moale, cu armonii uşoare din muzica anilor ’60, ’70 şi ’80, solist fiind Nelu Slev, acompaniat de orchestra simfonică şi corul academic, conduse de maestrul Giuseppe Carannante. Spectacolul a început în jurul orei 19.30, însă multe scaune au rămas goale.

„Cod roşu pe scenă“

Cu puţin înainte de încheierea primei părţi a concertului, cerul s-a întunecat înfricoşător, iar telefoanele au început să bârâie de mesajul trimis de către Inspectoratul de Urgenţe Arad, prin care eram informaţi să ne adăpostim deoarece ne aflăm în mijlocul unui cod portocaliu de furtună, vreme rea şi ploaie cu grindină. Scaunele au rămas aproape în întregime goale, însă pe scenă se pregătea să intre trupa de hard rock, Sur Austru.

Cătălin Lăpuşcă, prezentatorul inspirat al spectacolului, anunţa publicul, pe cei foarte puţini, că ne confruntăm cu un cod portocaliu de vreme rea, însă pe scenă urmează „codul roşu“. Şi, într-adevăr, codul roşu de muzică hard rock, îmbinat perfect însă cu armoniile simfonice ale orchestrei clasice şi cu vocile lirice ale corului academic, s-a dezlănţuit pe scenă. În public au mai rămas doar vreo 30 de persoane, fanii cei mai fideli ai trupei Sur Austru.

Codul portocaliu şi-a intrat bine în drepturi, cerul parcă rupându-se în două. Cu toată ploaia de afară, atmosfera s-a încins, iar odată cu liniştirea cerului publicul a reînceput să apară la spectacolul grandios oferit de trupa Sur Austru şi artiştii filarmonicii. În scurt timp, publicul a devenit numeros, în număr mult mai mare decât la începutul spectacolului, iar curcubeul şi-a făcut şi el apariţia, probabil curios să asculte o muzică de calitate.

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.