„A vopsi, a revopsi” – cronică la spectacolul ,,Cei mari, cei mici”, de Ioan Peter Pit

Regia – Ioan Peter Pit.
Spaţii interioare – Anamaria Şerban.
Muzica originală – George Dancu.
Costumele – Indre Colta.
Make – up artist – Monica Popmarc.
Lumini – Horaţiu Maftei.
Existenţa omului nu e un sistem de ţevi în care atunci când un segment s-a defectat intervine instalatorul, înlocuieşte bucata uzată şi sistemul reporneşte ca nou în parametri optimi. Destinul celor mai mulţi dintre noi pare sortit uzurii, irosirii şi ireparabilului. Ne identificăm cu casele şi maşinile posedate şi considerăm că în instinctul exacerbat al posesiei constă însăşi fericirea. Dar nisipul din clepsidră se scurge imuabil şi singurătatea ne pândeşte după colţ.
,,Da’ eu pentru cine mă vopsesc?” se-ntreabă în repetate rânduri Ţiţi, mama din ,,Cei mari, cei mici’’. Aflată la jumătatea vieţii, taman în punctul critic în care puii, fiul şi fiica, părăsesc iremediabil cuibul, Ţiţi – mama ar vrea să oprească timpul pe loc sau mai degrabă să-l dea înapoi, asemenea unor limbi de ceasornic. Poate printr-o  ,,magică’’ vopsire a părului, fiul ei plecat ca inginer la Atlanta ar redeveni puşti, iar fiica pe punctul să facă o căsătorie grăbită s-ar transforma în fetiţa de mai ieri. Pe de altă parte, în aproape douăzeci şi şapte de ani de căsătorie, Ţiţi n-a avut parte de şedinţe de înfrumuseţare, nici de concedii la mare,  şi iată că rutina i-a ajuns până în gât.
În urgenţa cu care Ţiţi vrea  să-şi vopsească părul, în vreme ce casa este întoarsă cu susul în jos pentru rezugrăvire, recunoaştem un subtil meca­nism de punere în oglindă, de mise en abîme. Recoafarea care o obsedează pe Ţiţi rezonează cu îngrijorarea cu care Ţuţu, tatăl, priveşte reamenajarea casei. Cum asta nu se poate realiza fără nea Gigi, instalatorul sau meşterul, Ţuţu răbufneşte când acesta din urmă îl amână sine die. Motivul revopsirii reprezintă la modul evident o metaforă a aparenţelor salvate. Rezugrăvim şi acoperim rănile trecutului ori reîntinerim?
Şi peste întregul proiect al reamenajării casei pluteşte duhul banului. Deceniile de economii  şi de constrângeri i-au rutinat pe cei doi soţi şi colac peste pupăză soseşte acum un ginere ingrat care le spune de la obraz că n-au lăsat prea mare avere în urma lor. Astfel că spectacolul ne pune pe gânduri, suge­rând să medităm la rostul agoniselilor şi al posesiilor. Gestul de revoltă al lui Ţuţu, cel dinspre finalul spectacolului, ne atrage atenţia cât rău ne cauzează dependenţa de bunuri şi de persoane. Iremediabil prinşi în aspectele materialiste ale vieţii, cei patru membri ai familiei s-au separat pe nesimţite unul de celălalt, ba  chiar şi când se aşază împreună par separaţi de folii de plastic, ca nişte bibelouri puse la cutie. Iluzia familiei unite se face ţăndări, fiecare ins evoluând în capsula etanşă a suspiciunilor proprii şi devenind into­lerant cu aspiraţiile celuilalt. Speranţa nu pare să mai bată la uşă, nici  hi­mericul Godot, nici măcar nea Gigi, instalatorul-minune. Singur în locuinţa abandonată de ceilalţi, Ţuţu continuă să se mintă pe sine că va rezista  eroic face-to-face-ului cu Singurătatea.
Inteligente, actuale şi infuzate de absurdul mainstreamului familial contemporan, spectacolele lui Ioan Peter Pit deschid oglinzi în care ne putem regăsi micile meschinării personale, pe care n-ar fi prea târziu să ni le ameliorăm.
Vă reamintim că ,,Cei mari, cei mici” de Ioan Peter Pit a avut premiera în 17 februarie, la Sala Studio, fiind cel mai nou spectacol al Teatrului Clasic Ioan Slavici. Este a doua piesă de Ioan Peter montată pe scena instituţiei teatrale arădene după „Un om de milioane”,   care a rezistat în repertoriul curent timp de mai multe stagiuni. Cronica a fost scrisă de Anca Giura. Aceasta este profesoară de lite­ratură română şi pasio­nată de teatru şi lite­ratură, fiind desemnată câştigătoarea concursului de cronici organizat anul trecut de Teatrul Clasic Ioan Slavici. A publicat peste 70 de articole şi recenzii în revistele Arca, Tiuk, Steaua (Cluj– Napoca), Observator Cultural (Bucu­reşti) şi pe bookblog.ro. În 2011 a susţinut teza de doctorat pe tema prozei româneşti contemporane din perioada 2000-2010 la Universitatea din Oradea primind   distincţia summa cum laude. Este realizatoarea rubricii de recomandări de lectură găzduită de coti­dianul nostru.