A fost un sfârșit de săptămână plin pentru polițiștii de la Serviciul Rutier. Aceștia au întocmit trei dosare de cercetare penală pentru săvârșirea de infracțiuni rutiere și au aplicat amenzi de zeci de mii de lei, pentru contravențiile depistate.
Astfel, agenții au depistat în trafic, pe raza municipiului, un tânăr de 24 de ani în timp ce conducea un autoturism având o alcoolemie de 0,82 mg/l alcool pur în aerul expirat, iar pe raza localității Sântana un tânăr de 23 de ani, în timp ce conducea un autoturism fără a deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. În urma cercetărilor efectuate, s-a stabilit că celui din urmă conducător auto, i-ar fi fost încredințat autoturismul de către o femeie de 29 de ani. Pe numele celor în cauză au fost întocmite dosare de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere sub influența alcoolului, conducere fără permis și încredințarea autoturismului unei persoane care nu deține permis de conducere.
De altfel, poliţiştii rutieri au efectuat atât în municipiu cât şi pe raza judeţului, mai multe acţiuni, având ca scop prevenirea şi combaterea accidentelor rutiere. Pentru neregulile constatate, echipajele poliției rutiere au aplicat 134 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de aproximativ 56.000 de lei. Dintre acestea, 37 au fost aplicate pentru depăşirea vitezei legale de deplasare, 97  pentru nefolosirea centurii de siguranţă, neacordare de prioritate, efectuarea de depăşiri neregulamentare şi alte abateri de la normele privind reglementarea circulaţiei pe drumurile publice.
De asemenea, au fost reţinute opt permise de conducere și două certificate de înmatriculare.
(L.Ș.)

Recomandările redacției