Crișul Chișineu este una dintre echipele ce a terminat anul pe podiumul seriei a IV-a a Ligii a III-a. După remiza de la Alba Iulia (1-1), echipa lui Adi Abrudean s-a clasat a treia, o poziție excelentă pentru o formație nou promovată. Chiar dacă e la al treilea joc consecutiv fără eșec, Unirea termină anul 2018 cu un pas fals acasă, o remiză prin care echipa din Cetatea Marii Uniri se poziționează în treimea inferioară a ierarhiei, departe de obiectiv, pretenții și potențial. „Este al 5-lea meci din acest tur, după cele de la Lugoj, Deva, acasă cu Metalurgistul Cugir și FC Avrig, în care pierdem puncte pe mâna noastră. De aceea suntem pe locul 10, întrucât scorul reflectă diferența dintre golurile marcate și ratări. Am întâlnit echipa de pe locul secund, preocupată în proporție de 90 la sută doar de faza defensivă și nu am reușit să o învingem, deși meritam să o facem. Am încheiat un tur slab, suntem datori după aceste rezultate. Din fericire, a fost acel meci din Cupa României cu FCSB, joc în care am demonstrat că avem potențial”, a spus Adrian Bicheși, antrenorul „alb-negrilor” din Cetatea Unirii pentru ziarulunirea.ro.
Raportat la ocaziile avute în special în repriza secundă, rezultatul stabilit încă din prima parte după execuțiile frumoase ale lui Tat și Piț, rezultatul poate fi considerat injust. Dar, ce-i drept și Crișul au avut o ocazie majoră în final, prin A. Mihai (90). „După aspectul jocului, rezultatul este echitabil, pentru că am fost egali la numărul de ocazii. Era clar că gazdele vor avea o posesie superioară, noi ne-am închis, am conservat rezultatul din prima repriză, iar în final puteam înscrie prin A. Mihai. Îi felicit pe jucători pentru efort și atitudine împotriva unei echipe bune la acest nivel. Sunt mulțumit de parcursul din tur, ca nou-promovată am înregistrat numai două eșecuri. Vrem să ne întărim lotul, vizăm câteva transferuri, pentru că în partea secundă campionatul va fi mai dificil”, a declarat Adrian Abru­dean, imediat după meciul din Ceta­tea Unirii, pentru ziarulunirea.ro.
După eșecul din runda a 10, 1-2 la Cermei, Crișul a strâns rândurile și în ultimele cinci runde ale turului e neînvinsă, punând la păstrarea 11 puncte din 15 posibile.

Recomandările redacției