absolventiAbsolvenţii de liceu care nu lucrează sau nu au intrat la facultate pot cere indemnizaţie de şomaj. Pot primi bani de la stat și tinerii care nu au luat Bacalaureatul.
Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Arad informează tinerii absolvenți privind drepturile și facilitățile oferite acestora de Legea 76/2002, cu modificările și completările ulterioare. Sunt asimilați șomerilor, absolvenţii instituţiilor de învăţământ în vârstă de minimum 16 ani, care într-o perioadă de 60 de zile de la absolvire nu au reuşit să se încadreze în muncă potrivit pregătirii profesionale. Ca să poată beneficia de aceste facilități, tinerii trebuie să se înscrie mai întâi în evidențele AJOFM Arad, ca persoane aflate în căutarea unui loc de muncă.  Pentru asta trebuie să întocmească un dosar care să  cuprindă act de identitate- original și copie xerox, acte de studii și calificare – originale și copii xerox,  adeverință medicală cu specificația „apt de muncă” sau eventuale restricții medicale. Dosarul trebuie depus la agenția de șomaj. „Înscrierea ca persoană aflată în căutarea unui loc de muncă se poate face în termen de maximum 60 de zile de la data finalizării studiilor, fiind o condiție preliminară în vederea obținerii ulterioare a indemnizației de șomaj. Pentru absolvenții de liceu în anul 2014 data absolvirii este considerată, potrivit legii data de 31 mai 2014“, susține Marinel Henteș, directorul Agenției Județene de Ocupare a Forței de Muncă Arad. Mai apoi, tinerii pot depune la AJOFM un alt dosar pentru indemnizația de șomaj, moment la care trebuie să facă dovada că s-au înregistrat înainte ca persoane aflate în căutarea unui loc de muncă. „Precizăm că depunerea dosarului pentru primirea indemnizației de șomaj, în cazul absolvenților este posibilă după expirarea celor 60 de zile de la absolvire, prevăzute de lege pentru a fi încadrat potrivit pregătirii profesionale, respectiv pentru cei care un au refuzat un loc de muncă. Termenul maxim de depunere a dosarului pentru somaj este de 12 luni de la data absolvirii, acesta fiind un termen de decă­dere“, mai susține directorul AJOFM. Tinerii absolvenți beneficiază de in­demnizație de șomaj în cuantum de 250 de lei lunar, pe o perioada de şase luni.

Recomandările redacției