Juniorii Academiei UTA au prins din nou o zi fastă, reușind în etapa a 8-a (intermediară) în Liga Elitelor de Elite trei victorii din tot atâtea meciuri. În schimb, Viitorul Arad a amânat întâlnirea cu primul succes stagional, după 0-0 cu Hermannstadt, chiar pe terenul „Otto Greffner” din Șiria.
Liga Elitelor U19: Academia UTA – Interstar Sibiu 12-1 (5-1)
Elevii lui Gaica și Ungur au avut parte de un antrenament pe puncte cu juniorii sibieni. A fost un festival de goluri pe sinteticul din Aradul Nou, pe lista marcatorilor apărând : Pașcu (x2), Oroian (x4), Vulturar, Simon (x2), Boștină (x3).
UTA: Opric – Haloș, Vidican, Pașcu, Mohaci – Cocriș, Vulturar – Paunchici, Gavrilă, Oroian – Simon. Au mai jucat: Boștină, Zoran, Sfîrlea, Răzban și Dardai.
„Am făcut un joc bun, iar scorul reflectă ce s-a întâmplat pe teren. Ne-am pornit mai greu, dar e de înțeles atunci când ai meciuri miecuri – sâmbătă – miercuri. Uneori efortul depus pe teren e mai puțin obositor ca și o deplasare la Craiova, de exemplu. Iar noi am avut două în ultimele trei meciuri. Sunt mulțumit de jocul și de atitudinea băieților”, a declarat la finalul partidei Sandu Gaica.
UTA U19 continuă parcursul bun și se menține în plasa liderului seriei de Vest, CFR Cluj, la o distanță de două puncte.
Liga Elitelor U17: Academia UTA – Interstar Sibiu 9-0 (5-0)
Nici juniorii de la U17 nu s-au lăsat mai prejos, reușind o victorie categorică contra „lanternei” Interstar Sibiu. S-au întrecut în a marca: Rotea (x2), Borcea (x3), Mercioiu, Goldiș, Onișor și Andrieș.
UTA: Tirian – Tambor, Măgulean, Blaga, Puta, Ursoi, Mercioiu, Goldiș, Borcea, Rotea, Maxim. Au mai jucat: Popa, Dănilă, Mocanu, Onișor și Andrieș.
„Am făcut un meci bun, chiar dacă adversar a fost ultima clasată. Am arătat un curaj ce ne-a lipsit în ultimele meciuri. S-a văzut prospețime și poftă de joc, lucru care sper să dureze. Având un lot numeros e posibil să nu fi găsit încă formula ideală, dar de acum încolo sperăm să mergem pe un trend ascendent”, a opinat la final Dinu Donca.
Trupa lui Dinu Donca, Radu Mărginean și Sandu Țamboi se menține la jumătatea clasamentului în seria de Vest a Ligii Elitelor U17, având la activ patru victorii și patru înfrângeri.
Liga Elitelor U16: Academia UTA – LPS Banatul 2-0 (1-0)
Copiii de la UTA U16 au primit, în această dimineață, de la ora 10, pe terenul din Sânnicolau Mic, vizita celor de la Banatul Timișoara. UTA a deschis scorul chiar în primul minut prin Lingurar, dar jocul nu a continuat pe placul staff-ului arădenilor. Oricum, „roș-albii” au avut meritul să țină de avantajul minim până în minutul 75, când – de altfel – l-au și mărit prin Cristea.
UTA: Blaga – Varga, Pele, Opriș, Codrea, Șerengău, Sarkozi, Mihai, Lingurar, Ungurean, Mare. Au mai jucat: Babiciu, Ursu, Popescu, Cristea și Ciubănca.
Utiștii antrenați de Donca, Bogoșel și Țamboi se mențin în continuare pe primul loc în cadrul Ligii Elitelor U16 (seria a III-a), cu maxim de puncte, în timp ce Viitorul e penultima, cu 2 puncte, dar și două partide mai puțin decât restul competitoarelor.

Recomandările redacției