Accident cu cinci răniţi, la Vladimirescu

0
199

accidentUn accident uşor de circulaţie s-a petrecut, azi dimineaţă, în jurul orei 8,00, pe raza localităţii Vladimirescu, implicate fiind două autoturisme care rulau din sensuri opuse.

„Din primele cercetări efectuate la faţa locului, colegii mei au stabilit că, în timp ce G.F., de 41 de ani, din Vladimirescu,  conducea un autoturism marca Fiat, pe strada Gării –  dinspre DN 7 spre Horia –  în dreptul şcolii generale a virat la stânga fără a acorda prioritate de trecere. A intrat în coliziune cu un autoturism OPEL, condus de N.C., de 22 de ani”, ne precizează comisar Camelia Tuduce, ofiţer de presă în cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Arad.

În urma coliziunii au fost accidentaţi uşor cei doi şoferi şi alte trei persoane aflate în autoturisme, iar poliţiştii continuă cercetările pentru elucidarea tuturor aspectelor care au condus la producerea accidentului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.