UPDATE: Un microbuz de transport persoane, în care se găseau 9 pasageri a fost implicat într-un eveniment fără victime, pe autostrada A1, la km 530, pe raza localității Sagu. Cauza ar fi explozia unui cauciuc al microbuzului, în urma căruia conducătorul auto a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, răsturnându-se pe partea carosabilă. Microbuzul tracta o semiremorcă cu un autovehicul si a acroșat un autoturism care circula în lateralul acestuia. Sunt blocate banda nr 2 și parțial banda nr 1, circulându-se pe banda de urgență. S-au luat măsuri de semnalizare a evenimentului. Totodată, nicio persoană implicată în accident nu a fost transportată la spital.

Un accident rutier s-a produs în urmă cu câteva minute, pe Autostrada A1 Arad-Timișoara, în care au fost implicate două microbuze. Se pare că este vorba despre nouă pasageri, dintre care doar o persoană are nevoie de îngrijiri medicale, potrivit primelor informații.

Accidentul s-a produs pe sensul de mers Timișoara-Arad, traficul fiind blocat în aceste momente. O autospecială SMURD a ajuns la fața locului.

Recomandările redacției