UPDATE: Potrivit reprezentanților IPJ Arad, astăzi, în jurul orelor 16:00, un bărbat de 45 ani din Ineu, a condus un autoturism pe DN 79/A, din direcția Ineu spre Șicula, iar la Km 73+208m, în timp ce era angajat în depășirea unui alt autoturism, pe fondul vitezei a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, derapând în șanțul din stânga direcției sale de mers, unde s-a răsturnat.

În timpul derapajului, bărbatul a căzut sub autoturism, reușindu-se scoaterea lui de echipajul ISU. Conducătorul auto a fost accidentat ușor, nu a putut fi testat cu aparatul etilotest, acesta motivând motive medicale. Din primele observații, acesta emana halenă alcoolică și nu ar fi purtat centura de siguranță. Polițiștii continuă cercetarile, în funcție de concluziile medicale și rezultatele toxicologice urmând a se face încadrarea legală.

 

Un accident rutier a avut loc în urmă cu puțin timp la ieșirea din Ineu spre Chișineu Criș, pe drumul național DN79A.
Se pare că un autoturism a ieșit de pe partea carosabilă și a intrat în șanțul de pe marginea șoselei. Victima accidentului a fost un bărbat, acesta, în vârstă de 45 de ani a fost blocat sub autoturism în urma impactului.
Acesta a fost extras de sub autoturism de echipajul autospecialei de stingere cu modul descarcerare al Detașamentului de Pompieri Ineu.
Victima a fost conștientă în tot acest timp și, după ce a fost extras de sub autoturism a fost predată echipajului SAJ Ineu.

Recomandările redacției