Un accident soldat cu opt victime, dintre care două au murit, a avut loc în cursul nopţii de luni către marţi la Şicula. Cinci victime sunt în stare foarte gravă, fiind transportate la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă din Arad, iar o a opta persoană, care a ieşit singură din maşina implicată în accident, a fost identificată ulterior de către autorităţi. Două maşini au fost implicate în accidentul a avut loc pe drumul judeţean care leagă oraşul Ineu cu comuna Şicula.

Impactul s-a produs între un autoturism Rover şi un Audi, impact care a dus la decesul conducătorului autoturismului Rover şi a pasagerului dreapta faţă din aceeaşi maşină. În autoturismul Rover, împreună cu cei doi tineri care au murit, se aflau părinţii băiatului şi fratele acestuia. „Din primele cercetări efectuate la faţa locului, s-a stabilit că, un tânăr de 23 de ani, din Sebiş, în timp ce conducea un autoturism pe raza localităţii Şicula, nu s-a asigurat la plecarea de pe loc, pentru a efectua manevra de întoarcere, intrând în coliziune cu un autoturism condus de un tânăr de 20 de ani, din Beliu. În urma impactului, au decedat tânărul de 23 de ani şi o tânără de 21 de ani, pasager pe scaunul din dreapta faţă din acelaşi autoturism”, ne-a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Arad, Lorena Radu. Potrivit sursei citate, a fost rănită grav o femeie de 45 de ani, pasageră pe bancheta din spate şi răniţi uşor un bărbat de 48 de ani şi un tânăr de 17 ani, pasageri pe bancheta din spate în autoturismul Rover. De asemenea, a fost rănit uşor conducătorul autoturismului Audi, o tânără de 18 ani pasagera dreapta faţă şi un tânăr de 18 ani, aflat pe bancheta din spate a autoturismului Audi. Se continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate cauzele producerii accidentului.

La faţa locului au ajuns mai multe echipaje de salvatori şi poliţişti. „În momentul sosirii primului echipaj de intervenţie, o autospecială de la Garda de Intervenţie numărul 1 Ineu cu modul de descarcerare , s-a constatat că este vorba despre şapte victime, dintre care patru încarcerate într-o maşină şi trei din celălalt autoturism, ieşite din maşină. S-a solicitat sprijinul Serviciului Judeţean de Ambulanţă şi a echipajelor SMURD, la faţa locului deplasându-se un echipaj SMURD şi patru echipaje ale Serviciului de Ambulanţă Judeţean Arad. După circa 40 de minute s-a reuşit descarcerarea celor patru din maşină, tineri cu vârste cuprinse între circa 25-35 de ani. Din păcate două persoane erau decedate, un bărbat şi o femeie. Celelalte două persoane, una inconştientă şi una stabilă, au fost predate către echipajele de ambulanţă. Din cealaltă maşină din cei trei tineri cu vârste între circa 18 şi 20 ani, unul inconştient şi doi stabili, preluaţi de către echipajele SMURD şi ambulanţă pentru a fi transportaţi la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Arad”, a declarat corespondentului Mediafax purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Arad, căpitan George Pleşca.

Recomandările redacției