Accident în lanț la intrare în Livada

0
156

Un accident de circulație a avut loc în această după-amiază, în jurul orelor 16:00. Mai multe autovehicule s-au ciocnit pe DN 79, direcția Oradea – Arad, în apropierea sensului giratoriu care facilitează intrarea în localitatea Livada.

Un cetățean sârb de 67 de ani a condus o autoutilitară în cuplu cu semiremorcă, fără să păstreze o distanță de siguranță în mers, astfel că la km 7 + 30 m a produs o coliziune în lanț, în care au fost implicate un microbuz și un autoturism care se deplasau în coloană, cu viteză redusă.

În urma evenimentului a rezultat rănirea unei femei de 48, pasageră în autoturism. Conducătorii auto au fost testați cu aparatul alcooltest, rezultatele fiind negative. În cauză se continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.