Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Judeţean Arad, prin vocea căpitanului George Pleşca, informa că luni dimineaţă, în jurul orei 6,30, în zona localităţii Nădab, a avut loc un deosebit de grav accident de circulaţie, în urma căruia o persoană a murit, iar alte nouă persoane au fost rănite grav. Dintre acestea, patru au fost transportate la spital, iar cinci au refuzat spitalizarea, fiindu-le acordat primul-ajutor la faţa locului.
„În accident au fost implicate un autotren şi două microbuze care transportau muncitori în zona industrială a oraşului Chişineu-Criş. La faţa locului am deplasat mai multe autospeciale de tip SMURD, dar şi patru ambulanţe. De asemenea, am împrăştiat material antiderapant pe şoseau (nisip), ţinând cont că din unul dintre autovehicule se scurgea combustibil”, ne preciza cpt. George Pleşca.
Inspector Lorena Pîrvulescu, ofiţer de presă în cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Arad, ne-a declarat, de asemenea: „Din primele cercetări efectuate la faţa locului s-a stabilit că şoferul unui autotren, în timp ce se deplasa pe DN 79, în afara oraşului Chişineu-Criş, pe fondul oboselii, a intrat pe contrasens în coliziune laterală cu două autocare, care transportau muncitori în zona industrială Nădab. În urma impactului, unul dintre autocare a ajuns în şanţ. Un bărbat de 31 de ani, muncitor, a decedat, o altă persoană a fost rănită grav iar alte nouă rănite uşor”.
Poliţia continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor care au provocat accidentul.

Comentariile sunt închise.

Recomandările redacției