accidentUn grav accident de circulaţie, petrecut luni dimineaţă, pe raza localităţii Petriş, a dus la dcesul unei femei şi rănirea gravă a altor două persdoane. Una dintre victime  afost transportată de urgenţă cu Elicopterul SMURD pentru acordarea de îngrijiri medicale de urgenţă la Spitalul Clinic Judeţean Arad.

Căpitan George Pleşca, ofiţer de presă în cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Arad, ne-a declarat că o Dacia Logan a fost izbită în plin de remorca unui TIR, care a intrat în balans, trei persoane din autoturism rămânând încarcerate. „Ne-am deplasat cu două autospeciale de intervenţiie, pentru descarcerarea victimelor. Două dintre persoanele accidentate sun cooperante şi, se pare, sunt şanse mari de supravieţuire. În schimb, cea de-a treia persoană, o femeie, nu dă semne de viaţă”, ne spunea purtătorul de cuvânt al instituţiei.

Comisar Camelia Tuduce, purtător de cuvânt în cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Arad, ne-a confirmat în urmă cu câteva minute faptul că femeia, care se afla pe bancheta din spate a autoturismului nu a mai putut fi salvată. „Pe DN 7, într-o curbă, remorca a intrat în balans, izbind din plin maşina. Femeia nu a mai putut fi salvată”.

 

Recomandările redacției