„Bătrâna Doamnă” a fotbalului românesc a bifat al treilea succes din tot atâtea amicale disputate de la demarării pregătirii estivale. După 11-1 cu CS Ineu și 3-0 cu Progresul Pecica, a venit rândul și unei divizionare secunde, colegă de serie cu „roș-albii”, să se recunoască învinsă. Fără Ciucur, Rus, Stahl și Pușcaș, arădenii chiar au făcut o primă oră de joc solidă, după care au riscat să fie egalați de surpriza plăcută a returului ediției precedente de campionat.
Pe suprafața „biliard” de la Sânmartin, combatantele s-au tatonat minute bune, fără a se prezenta periculos în apropierea buturilor adverse. De abia în minutul 28, Moga a intervenit bine la lovitura liberă executată de la 22 de metri de Bustea. UTA a simțit că se poate și după alte 9 minute de joc a deschis scorul. Buhăcianu a intrat în suprafața de pedeapsă, a căzut în duel cu Porumb, dar arbitrul a lăsat avantaj și Tomozei, urcat cu faza, a trimis în plasă din fața careului mic, cu latul. 0-1, scor înregistrat la pauză.
Ca și în precedentele amicale, Laszlo Balint a operat toate schimbările la pauză, cu mențiunea că din lipsă de efectiv, Oroian, Bustea și Isac au fost integraliști. Venit de pe bancă cu forțe proaspete, Amir Khalaila avea să puncteze la prima atingere de balon. Mai precis, în minutul 48, Vulturar i-a pasat israelianului la 20 de metri și acesta a trimis plasat, la colțul lung, pentru 0-2. Una caldă, alta rece, pentru mezinul Vulturar, care a făcut fault de penalty asupra lui Vasile Pop, care a și transformat pentru 1-2 (min. 55). Orădenii au fost aproape să egaleze după alte 11 minute, când Prejmereanu a profitat de lejeritatea lui Melinte, a scăpat singur, dar finalizarea din 9 metri a fost excelent parată de Bolboașă.
Folosit pe două posturi, la „închidere” și în spatele vârfului, Damian Isac a avut o acțiune personală de toate frumusețea, însă șutul său din 14 metri a fost scos de la rădăcina barei de ex. utistul Anca-Trip. Ultima zvâcnire mai serioasă a gazdelor a venit chiar în minutele de prelungiri. Atunci, V. Pop a finalizat din interiorul careului, însă Melinte a blocat la timp și a salvat victoria echipei sale, semnată de două dintre achizițiile verii, Marius Tomozei și Amir Khalaila.
„Roș-albii” au primit liber până luni dimineață, când se vor îmbarca pentru Slovenia, pentru cantonamentul de vară.
Formații:
Luceafărul: Moga (Anca-Trip 46) – Ciul (46 Creț), Yabre (Core 55), Porumb (Popa 46), Băican – Mitrică (Roșu 46), Parnău (Dincă 46), Negrean (Prejmerean 55) , V. Pop (Balogh 30, Peter 55) – Paraschiv (V. Pop 46), Rusu (Ludușan 46).
UTA (prima repriză): Iacob – Tomozei, Ilie, Șeroni, Deta – Isac, Lorenzi – Oroian, Miculescu, Bustea – Buhăcianu.
UTA (repriza a doua): Bolboașă – Ivan, Salka, Melinte, Stancu – Hrezdac, Vulturar – Bustea, Isac, Oroian – Khalaila.

Recomandările redacției