Liberalul Cristian Urzică a făcut o „radiografie” a ultimei săptămâni din cadrul ACL. „Pentru început am avut întâlniri cu reprezentanţii celor două partide din cele nouă oraşe ale judeţului. Cuvântul de ordine a fost armonizarea şi punerea la punct din punct de vedere organizatoric. Vom continua aceste întâlniri şi în această săptămână cu cei din comune. Vom fi cu toţii la masa negocierilor până când vom atinge un nivel maxim de eficienţă organizatorică”, a punctat liberalul. În altă ordine de idei, s-a fixat şi obiectivul pentru judeţul Arad în ce priveşte campanie de strângere de semnături, pentru candidatura lui Klaus Iohannis. Este vorba de un număr de 50.000, „ţintă care va fi atinsă fără probleme” – a adăugat Urzică.
Sport 29
UTA a scos la vânzare biletele pentru partida cu Oțelul! Meciul din etapa a 6-a a play-out-ului va avea loc joi, de la ora 16:45
citește mai mult »