Proiectul de acord privind ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană a fost aprobat de liderii celor 27 de ţări europene, în cadrul summitului de duminică din Bruxelles, potrivit declarațiilor făcute de Donald Tusk, preşedintele Consiliului European.

„EU27 a aprobat Acordul de Retragere şi Declaraţia Politică privind viitoarele relaţii dintre Uniunea Europeană şi Marea Britanie”, a transmis Tusk printr-un mesaj postat pe Twitter.

Liderii ţărilor membre UE au aprobat acordul la mai puţin de o oră de la începutul discuţiilor oficiale din cadrul summitului de la Bruxelles.

Parlamentul European a primit draftul de acord Brexit, de 585 de pagini, la jumătatea acestei luni.

​Păstrarea tuturor drepturilor celor 3 milioane de cetățeni ai statelor UE, inclusiv români, care trăiesc în Marea Britanie a fost atunci declarată ca fiind prioritatea numărul unu pentru Uniunea Europeană.

Recomandările redacției