DSC08262În zilele de joi, când este piață la Sebiș, șoferii găsesc cu greutate locuri de parcare. Asta, în condițiile în care în zonă vin foarte multe mașini ale piețarilor de la Valea Crișului, din județul Arad, dar și din județul Bihor și celelalte județe vecine.
În aceste condiții, polițiștii din cadrul Secției 9 Sebiș, împreună cu inspectorii de la Registrul Auto au organizat o acțiune pe linie de circulație, și nu numai. Pe lângă faptul că au fost controlate mașinile care au trecut prin zonă, oamenii legii au des­cins și în piață, unde au fost efectuate verificări privind comerțul ilicit, fiind controlate, de asemenea, și unitățile de alimentație publică. Când s-a tras linie, s-a putut constata că au fost aplicate 60 de sancțiuni celor care au încălcat prevederile legale în vigoare.

Recomandările redacției