Activități pentru prevenirea violenței în sport, organizate de Jandarmeria Arad

0
199

În cursul zilei de azi, 8 august a.c., la sediul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Arad a avut loc o întâlnire cu reprezentanți ai instituțiilor și organizațiilor care au responsabilități în prevenirea și combaterea violenței în sport.

La întâlnirea condusă de Colonel Burlan Claudiu Daniel, inspector șef, au participat reprezentanţi ai  Inspectoratului de Poliţie Județean Arad, Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Vasile Goldiş” al Judeţului Arad, Direcției Județene pentru Sport și Tineret Arad , Asociației Județene de Fotbal Arad, precum și reprezentanți ai cluburilor sportive și societăților specializate de protecție și pază.

Întâlnirea a fost organizată cu ocazia începerii sezonului competițional 2018-2019 și a avut drept scop, aducerea în atenție a prevederilor Legii nr. 4/2008 privind prevenirea şi combaterea violenţei cu ocazia competiţiilor şi a jocurilor sportive, modificată prin Legea nr. 10/2012. În discuțiile purtate, s-a pus accent pe obligaţiile organizatorilor de competiţii sportive, ale personalului de ordine şi siguranţă, precum şi măsurile care se impun în situaţia nerespectării prevederilor legale în vigoare”, informează reprezentanții IJJ Arad.

De asemenea, a fost analizat modul în care a fost asigurată ordinea publică, pe timpul competițiilor și jocurilor sportive ce au avut loc în perioada anterioară și s-a stabilit modalitatea în care instituțiile și organizațiile cu atribuții în acest domeniu vor coopera și colabora pentru buna desfășurarea a tuturor competițiile sportive ce vor avea loc pe raza județului Arad, punându-se un accent deosebit pe siguranța spectatorilor și a tuturor participanților la competițiile sportive.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.