Actualitate agricolă județeană

0
51

vaci

În ceea ce privește activitatea agricolă din județ – pe lângă starea de alertă generată de secetă – câteva aspecte din ampla activitate a agricultorulor arădeni atrag atenția. Astfel, după cum ne preciza Ioan Martin, directorul executiv al Direcției Județene pentru Agricultură, în județul Arad sunt câteva situații dosebite.

*Podgorii noi. S-a încheiat stadiul de depunere a planurilor individuale pentru campania viticolă 2015-2016. S-au depus, pe județ, un număr de 16 planuri individuale, cu o suprafață eligibilă de 247,75 ha. Sunt aprobate planurile de plantare de viță de vie nouă pe suprafețele respective.

*Vin mai puțin. Se vor resimți și în viticultură efectele secetei prelungite, în sensul că va scădea cantitatea de struguri la hectar. Însă, sunt condiții ca strugurii din producția acestui an să fie mai dulci, ceea va duce la obținerea unui vin diferit altor ani.

*Pomicultura, afectată. Pornind de la condițiile meteo actuale și conform datele colectate din județ, specialiștii în domeniu estimează că vor fi probleme și în pomicultură. Seceta va afecta nu atât calitatea – care se estimează a fi superioară – cât cantitatea de fructe ce vor fi recoltate de pe un hectar de cultură.

*Ovinele, în creștere. La ora actuală, conform datelor colectate la nivelul Direcției Agricole Arad, în județ sunt în jurul a 638 000 capete ovine – crescute atât în domeniul particular cât și în cadrul asociațiilor; număr în creștere față de anii anteriori, chiar față de anul trecut. O bună valorificare a fost la miei – tineret mascul,în perioada lunilor aprilie-mai.

*Bovinele, în scădere. La ora actuală, în județ sunt în jurul a 53-54 de mii de capete bovine – în special vaci cu lapte. Din păcate numărul lor este în scădere, în primul rând datorită foarte greoaiei valorificări a… laptelui dar și a produselor de lapte realizate în mod tradițional. În al doilea rând datorită foarte slabei posibilități de valorificare a vițeilor de carne. „Datorită vehiculării posibilității ca și la noi să apară cazuri cu boala limbii albastre, vițeii au ajuns să se vândă aproape la jumătate de preț: de la 21 de lei/kg (la viței de 100 kg) s-a ajuns să se vândă cu 12-14 lei; ceea ce înseamnă o mare pagubă pentru agricultori și pentru noi toți“ preciza oficialul arădean.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.