* Fără plante modificate genetic. În ultimii ani peste tot se face tot mai des referință la aspectul dacă este oportună sau nu cultivarea plan- tele modificate genetic. În acest sens, Direcția Agricolă, prin vocea directorului executiv Ioan Martin, face precizarea că noi nu avem așa ceva. „Anul acesta în județul Arad nu am avut culturi de plante modificate genetic. Pentru a cultiva așa ceva agricultorilor trebuie să li se elibereze o autorizație specială din partea Direcției. Nu am avut nicio solicitare în acest sens“ a precizat oficialul Direcției arădene.
* Despăgubiri după secetă. Căldurile excesive dar mai ales lipsa precipitațiilor din această vară au adus pierderi substanțiale în agricultură. După cum se știe, până la 30 octombrie a.c. s-au putut depune solicitările de despăgubiri pentru culturile afectate de secetă din perioada iunie-septembrie 2015, conform statisticilor Direcției Agricole. La nivelul județului Arad, cu o săptămână înainte de data limită, s-au declarat calamitate culturile de pe circa 47.236 ha – care au avut distrusă mai mult de 30% din producție, deci o distrugere parțială – adică au fost 2.499 de persoane fizice și 334 de persoane juridice care au solicitat despăgubiri conform legii.
* Plăți APIA. Din această săptămână, APIA a început plata avansului aferent plăţilor directe pe suprafaţă, a anunţat ministrul demisionar, Daniel Constantin, conform AGRO Tv. Acesta a spus că trebuie să fie achitat „avansul de 53 de euro pe hectar pentru toți fermierii, pentru toți cei peste un milion de fermieri care așteaptă ca aceste plăți să fie făcute”.
În 2016, suma aferentă va fi de 72,69 euro/hectar pentru SAPS — Plata Unică pe Suprafață și 5,00 euro/hectar pentru primele cinci hectare și de 46,75 euro/hectar pentru restul de 25 hectare pentru plata redistributivă(conform AGERPRES).
(F.B.)