* Bata. Pregătirile pentru ale­gerile prezidențiale sunt în grafic la Bata, după cum ne spune vice­primarul comunei, Ladislau Heleport. „Cu privire la cele patru secții de votare pe care le vom avea – la Bata, Țela, Bulci, Ba­cău de Mijloc – totul este pre­gătit. La Bulci și Bacău de Mijloc am și realizat cabinele. Așteptăm și diferite verificări – de exemplu pe linie de prevenire ISU – în zi­lele ce urmează dar nu avem nici o problemă“.
drumuri Ghioroc* Ghioroc. Vremea rece ce se apropie i-a făcut pe edilii unor comune să pună un mai mare accent pe drumuri. Astfel, la Ghioroc, Gos­podarirea Comunală de aici realizează plombarea drumurilor: unii localnici aprobă gestul, alții par nedumeriți. Tânărul edil Corneliu Pop Morodan explică: „am ales această variantă având în vedere că se execută lucrări de canalizare și apă în comună și dacă am face o refacere a drumurilor la fel ca în primăvară ar urma odată cu lucrările de canalizare să fie distruse“.
* Birchiș. Administrația din Birchiș are o problemă ce, se pare, va fi greu de rezolvat. Deși s-au făcut toate demersurile pentru transportul la Făget a celor 16 elevi liceeni ce învață aici, deocamdată nu s-a rezolvat nimic. „Pentru că orașul Făget e în alt județ (Ti­miș), deși e la 14 km de noi, nu avem nici o cursă încolo; am solicitat prin minister alocarea unui microbuz ori găsirea unei soluții. Până acum nici n-am primit vreun răspuns, darămite să se rezolve“,  descrie primarul comunei Birchiș, Ioan Guțu, situația creată, adăugând că în plus nici cei 25 de muncitori care au loc de muncă acolo n-au cu ce merge.
* Frumușeni. La începutul aces­tei luni la Frumușeni s-a desfășurat încă o ediție a tradiționalului kirchweih, o sărbătoare a comunității germane. Pe străzile satului au putut fi admirate astfel frumoasele manifestări ce fac parte din desfășurarea acestei sărbători la care a participat și un grup organizat a comunităţii etnice din Germania, alcătuită din foşti locuitori ai acestui sat. De altfel şi primarul Reginald Andronic a participat la festivitățile organizate cu acestă ocazie. (F.B.)

Recomandările redacției